Colgate Oral and Dental Health Resource Center

Paste de dinţi inovatoare pentru a curăţa şi a lumina fiecare tip de zâmbet.

Paste de dinți

O periuţă de dinţi pentru fiecare tip de zâmbet, proiectată pentru confort şi rezultate.

Periuțe de dinți

Pentru o gură mai sănătoasă și o respirație mai proaspătă.

Ape de gură

Produsele Colgate pentru copii fac periajul distractiv şi încurajează utilizarea constantă.

Produse pentru copii

Fiecare zâmbet este unic şi necesită un alt tip de îngrijire. Colgate are o soluţie pentru fiecare zâmbet.

Căutare după beneficiu
Mărimea scrisului

Problemele dentare asociate cu HIV/SIDA


Ce este HIV/SIDA?
HIV (virusul imunodeficienţei umane) este virusul care determină SIDA. Acesta se transmite de la o persoană la alta prin contactul cu sângele infectat (transfuzii sanguine, ace infectate cu HIV) şi prin contact sexual. Pe lângă acestea, transmiterea HIV se poate face de la mamă la făt sau copil în timpul sarcinii sau al naşterii, ca şi prin alăptare.

SIDA (sindromul de imunodeficienţă dobândită) se instalează după ce infecţia cu HIV slăbeşte sistemul imunitar al organismului până când acesta nu mai poate lupta eficient împotriva unor boli şi infecţii. Apar infecţii „oportuniste”, care profită de starea de deficienţă imunitară a organismului.

Cum aflu dacă am HIV/SIDA?
Printre primele semne ale SIDA se pot număra afecţiuni orale ca tumefierile şi hemoragiile gingivale, leziunile herpetice la nivelul mucoasei bucale, infecţiile fungice şi candidozice. Însă nu trebuie să vă grăbiţi cu presupunerea că aveţi HIV doar pe baza acestor simptome, care sunt foarte răspândite la majoritatea oamenilor. Singura modalitate de a determina dacă sunteţi infectat(ă) este de a face un test HIV. Adresaţi-vă medicului de familie sau unui membru al personalului medical.

Un rezultat pozitiv la testul HIV nu înseamnă neapărat că aveţi SIDA. SIDA este un diagnostic pe care îl stabileşte medicul, pe baza unor criterii specifice. Nu vă puteţi baza doar pe simptome pentru a deduce că sunteţi infectat(ă) cu HIV. Mulţi oameni infectaţi cu HIV nu prezintă nici un simptom timp de mulţi ani.

Următoarele indicii pot fi semnale de alarmă ale unei posibile infecţii cu HIV:

  • Pierderea rapidă în greutate
  • Tuse uscată
  • Febră recurentă sau transpiraţii profuze nocturne
  • Stare de oboseală profundă şi inexplicabilă
  • Inflamarea ganglionilor limfatici axilari, inghinali şi cervicali
  • Diareea cu durată mai mare de o săptămână
  • Pete albe, de origine inexplicabilă, pe limbă, mucoasa bucală şi în gât
  • Pneumonie
  • Erupţie de culoare roşie, maro, roz sau violacee pe piele sau în gură, pe nas sau pleoape
  • Pierderea memoriei, depresie şi alte afecţiuni neurologice

Cum putem preveni HIV/SIDA?
Transmiterea HIV se produce prin pătrunderea în organism a sângelui, spermei, secreţiilor vaginale sau laptelui matern de la o persoană infectată. Cea mai bună modalitate de prevenire a infecţiei este evitarea activităţilor care permit intrarea virusului în organism. Pentru mai multe informaţii despre prevenirea HIV/SIDA, adresaţi-vă medicului sau unui membru al personalului medical.

Mulţi oameni se tem că ar putea să se infecteze prin transfuziile de sânge. Din 1985, sângele donat în Statele Unite este testat în întregime pentru determinarea infecţiei cu HIV. Rezerva de sânge a SUA este considerată ca fiind cea mai sigură din lume.

Ne putem infecta cu HIV în urma unui tratament dentar?
Dată fiind natura tratamentului dentar, mulţi oameni se tem de riscul de a se infecta cu HIV în acest mod. Între un pacient şi următorul pacient se aplică precauţii universale care previn transmiterea HIV şi a altor boli infecţioase.

Reglementările cer ca medicii dentişti, igieniştii şi asistenţii medicali să poarte mănuşi, măşti faciale şi protecţie oculară, să sterilizeze frezele dentare şi alte instrumente după fiecare pacient, folosind procedurile specifice prevăzute de Centrele pentru Controlul Bolilor. Articolele care nu se sterilizează vor fi aruncate în containere speciale pentru deşeuri periculoase. După vizita fiecărui pacient, personalul trebuie să arunce mănuşile, să se spele pe mâini şi să pregătească o nouă pereche de mănuşi pentru următorul pacient.

Dacă aveţi nelămuriri, puteţi întreba medicul dentist despre măsurile de precauţie pe care le aplică.

Cum se tratează HIV/SIDA?
În prezent există tratamente medicale care pot încetini slăbirea sistemului imunitar determinată de infecţia cu HIV. Alte tratamente pot preveni sau trata unele boli asociate cu SIDA. Ca şi în cazul altor boli, detectarea precoce lasă locul mai multor opţiuni de tratament.

Îngrijire şi afecţiuni oro-dentare. Categorii.

ColgatePalmolive.ro  |  Colgate.ro  |  Aspecte Legale / Confidențialitate  |  Colgate.com Harta Site-ului  |  Politica privind modulele cookie  |  Contactează-ne
© Compania Colgate-Palmolive. Toate drepturile rezervate.
You are viewing the Romanian site.