Pentru Colgate-Palmolive, reducerea impactului asupra mediului este o parte importantă a angajamentului pe care l-am luat de a respecta lumea din jurul nostru.
Modul de a aborda această problemă de către Colgate merge dincolo de simpla respectare a regulamentelor de mediu. Am fixat obiective globale de îmbunătăţire a eficienţei utilizării apei şi energiei şi de reducere a emisiilor de carbon şi a apelor reziduale contaminate asociate cu operaţiunile noastre. Am fixat obiective de îmbunătăţire în toate aceste domenii şi le urmărim îndeaproape, raportând evoluţia acestora.
Am făcut de asemenea progrese semnificative pentru reducerea impactului pe care îl avem asupra mediului, totuşi admitem că încă mai este mult de făcut:

Unele dintre proiectele cheie prin care am putut atinge aceste rezultate sunt, printre altele:
Am implementat câteva proiecte pentru a reduce consumul de energie (becuri economice, fabricarea balsamurilor de rufe prin proceduri la rece …)
Am redus apa reziduală şi consumul de substanţe chimice la câteva produse finite (agenţi chimici, parfum, solvenţi etc.);
Am fost capabili să economisim până la 30% plastic comparativ cu sticlele obişnuite, prin crearea sticlelor uşoare din PET;
Am eliminat ambalajul în exces folosind până la 60% plastic reciclat pentru sticlele din PET.
Colgate-Palmolive este membru activ al AISE (Asociaţia Internaţională a Săpunurilor, Detergenţilor şi Produselor de Întreţinere - International Association for Soaps, Detergents and Maintenance Products) din Europa. Urmăm mai ales principiile AISE Charter for Sustainable Cleaning (Carta A.I.S.E. pentru Curăţarea Sustenabilă) pentru formularea şi fabricarea produselor noastre de curăţenie.
Citiţi mai multe pe
http://www.colgate.com/app/Colgate/US/Corp/LivingOurValues/Sustainability/RespectForOurPlanet.cvsp
Tabel: Sursă internă a Colgate-Palmolive