Ce este Ortodonţia?

1. Cum aflu dacă am nevoie de tratament ortodontic?
2. La ce ajută tratamentul ortodontic?

Ortodonţia este o specializare a medicinei dentare care se ocupă de corectarea anomaliilor dentomaxilare. Dinţii strâmbi sau care nu sunt aliniaţi corect sunt mai greu de întreţinut, pot fi pierduţi mai devreme datorită carierii şi parodontopatiei, şi obligă muşchii masticatori la un efort suplimentar, ce poate duce la dureri de cap, disfuncţia ATM şi dureri la nivelul gâtului, umărului şi spatelui. Un alt dezavantaj este aspectul inestetic al dinţilor strâmbi sau nealiniaţi corect.

Avantajele tratamentului ortodontic includ o mai bună sănătate orală, un aspect mai plăcut şi o durabilitate mai mare a dinţilor.

Specialistul în acest domeniu se numeşte ortodont. Medicii ortodonţi efectuează studii suplimentare cu durata de cel puţin doi ani, după cei patru ani de studiu de medicină dentară, în cadrul unui program de specializare aprobat de Asociaţia Americană a Medicilor Dentişti.

Numai medicul dentist sau ortodont poate determina dacă aveţi nevoie de un tratament ortodontic. Pe baza unor instrumente de diagnostic care includ anamneza medicală şi dentară completă, un examen clinic, mulajul danturii şi radiografii şi fotografii speciale, medicul dentist sau ortodont decide dacă se recomandă tratamentul ortodontic şi elaborează un plan de tratament individual.

Dacă aveţi unul dintre următoarele semne, sunteţi un potenţial candidat pentru tratamentul ortodontic:

• Supraocluzie verticală (overbite) – când dinţii frontali superiori ies cu mult în faţa celor inferiori
• Ocluzia inversă (underbite) – un aspect de buldog, când dinţii frontali inferiori sunt ieşiţi mult în faţă, sau cei superiori sunt retraşi mult în spate
• Ocluzie încrucişată – când dinţii superiori nu se potrivesc în faţă peste cei inferiori, la o muşcătură normală
• Ocluzie deschisă – formarea unui spaţiu între suprafeţele ocluzale ale dinţilor frontali şi/sau laterali, atunci când muşcaţi pe dinţii posteriori
• Malocluzie pe linia mediană – când centrul dinţilor frontali superiori nu se aliniază cu centrul dinţilor frontali inferiori
• Dinţi distanţiali – spaţii interdentare sau „breşe edentate”, rezultat al lipsei dinţilor sau al dinţilor care nu umplu toată arcada
• Înghesuire dentară – când există prea mulţi dinţi pentru a avea loc pe arcada dentară

Există multe tipuri de aparate atât fixe, cât şi mobile, pentru realinierea dinţilor, reantrenarea muşchilor şi influenţarea creşterii maxilarelor. Aparatele ortodontice funcţionează prin exercitarea unei presiuni uşoare asupra dinţilor şi maxilarelor. În funcţie de severitatea problemei dvs., medicul dentist va recomanda tipul de aparat corespunzător.

Aparatele ortodontice fixe includ:

• Aparate ortodontice clasice – sunt cele mai frecvente, formate din inele, sârme şi/sau bracketuri. Inelele se fixează în jurul dinţilor/dintelui şi servesc ca ancore pentru dispozitiv, iar bracketurile sunt în general fixate pe suprafaţa frontală a dintelui. Ligaturile de sârmă trec prin bracketuri şi sunt ataşate de inele. Strângerea ligaturilor de sârmă exercită presiune asupra dinţilor, făcându-i să migreze treptat în noua poziţie. Aparatele ortodontice se ajustează de obicei lunar pentru obţinerea rezultatelor dorite, iar purtarea lor poate dura între câteva luni şi câţiva ani. În prezent, aparatele ortodontice sunt mai puţin voluminoase, mai uşoare şi conţin mult mai puţin metal decât în trecut. Pentru copii se găsesc în culori vii, în timp ce adulţii preferă variantele transparente, invizibile.
• Aparate ortodontice fixe speciale – utilizate pentru controlul sugerii policelui sau al protruziei limbii, acestea sunt fixate pe dinţi cu inele. Fiind foarte incomode în timpul masticaţiei, se folosesc numai când sunt imperios necesare.
• Menţinătoare de spaţiu fixe – în cazul pierderii premature a unui dinte de lapte, se foloseşte un menţinător de spaţiu pentru a ţine edentaţia deschisă până la eruperea dintelui permanent. Pe unul din dinţii care încadrează breşa edentată se fixează un inel, de la care se extinde o sârmă către celălalt dinte învecinat breşei.

Aparatele ortodontice mobile includ:

• Gutiere – alternativă a aparatelor ortodontice clasice pentru adulţi, gutierele în serie sunt recomandate din ce în ce mai frecvent de un mare număr de ortodonţi, pentru realinierea dinţilor în acelaşi mod în care acţionează şi aparatele, însă fără sârme şi bracketuri metalice. Gutierele sunt practic invizibile şi se scot în timpul mesei, periajului şi folosirii aţei dentare.
• Menţinătoare de spaţiu mobile – acţionează la fel ca şi menţinătoarele de spaţiu fixe. Acestea sunt executate dintr-o bază acrilică ce se mulează pe maxilar, fiind formate din ligaturi de sârmă sau din plastic fixate între dinţi, pentru menţinerea spaţiului deschis dintre aceştia.
• Aparate pentru repoziţionarea maxilarului – numite şi „şine”, acestea se poartă pe maxilar sau mandibulă, pentru a obişnui maxilarele să se închidă într-o poziţie mai favorabilă. Se folosesc în disfuncţia articulaţiei temporomandibulare (ATM).
• Scuturi labiale/vestibulare – se interpun între buze/obraji şi dinţi. Muşchii buzelor şi obrajilor pot exercita presiune asupra dinţilor, de aceea se folosesc aceste „amortizoare” pentru a le detensiona.
• Arc transpalatinal – un dispozitiv utilizat pentru lărgirea arcadei maxilarului. Acesta constă dintr-o placă de plastic fixată pe vălul palatin. Presiunea exterioară exercitată de placă prin strângerea unor şuruburi forţează articulaţiile osoase ale palatului să se distanţeze, lărgind bolta palatină.
• Aparate de contenţie mobile se poartă fixate pe vălul palatin, pentru a preveni migrarea dinţilor înapoi în poziţia iniţială. Acestea pot fi modificate pentru a folosi la prevenirea sugerii policelui.
• Dispozitive cranio-cervicale de tracţiune – acestea au o chingă în jurul gâtului, ataşată în faţă de un arc facial extraoral metalic. Dispozitivul cranio-cervical de tracţiune încetineşte creşterea maxilarului superior şi ţine pe loc dinţii posteriori, în timp ce dinţii frontali sunt traşi înapoi.

Subocluzie	Ocluzie deschisă	Înghesuire dentară

Ocluzie încrucişată	Supraocluzie verticală

02/2001